Activitatea de construcţii este creatoare a mediului de viaţă cu implicaţii deosebite din punct de vedere social, economic, juridic şi ecologic. Tendinţa Republicii Moldova de a intra în Consiliul Europei impune necesitatea armonizării şi sincronizării cadrului legal şi tehnic, care cuprinde în mod direct legalitatea actelor în baza cărora se exercită construcţiile, instalațiile  aferente acestora, competenţa personalului dar și securitatea în domeniu.

Obiectivul disciplinei constă în informarea studenţilor cu privire la legislaţia generală, reglementările în domeniul construcțiilor şi legislaţia specifică domeniilor. Cunoaşterea acestui domeniu oferă viitorului specialist instrumentele necesare pentru practica în domeniul construcțiilor.

Scopul unităţii de curs este cunoașterea, formularea și operarea termenilor juridici; precum și cerințele și prevederile stabilite de normele legislative care sunt necesari și utili pentru activitatea viitorului specialist prin însușirea și aplicarea concepțiilor și prevederilor legislative ce fundamentează cunoștințele în domeniul construcțiilor, care, ulterior, vor determina formarea și dezvoltarea de competențe profesionale. .