Răspunderea administrativă reprezintă o categorie a răspunderii juridice, care stabilește abaterile și sancțiunile administrative în cazul nerespectării normelor legale de către autoritățile publice, iar contenciosul administrativ reprezintă o instituție juridică ce are drept scop contracararea abuzurilor și exceselor de putere ale autorităților publice, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii, ordonarea activității autorităților publice, asigurarea ordinii de drept.
Disciplina „Răspunderea administrativă şi contenciosului administrativ” este o parte integrantă a planului de studii al UTM, specialitatea „Drept Patrimonial” şi are drept scop predarea şi însuşirea particularităților atragerii la răspundere administrativă, aplicarea sancţiunilor administrative, precum și a procedurii de examinare a cauzelor în contenciosul administrativ.
În cazul examinării abaterilor administrative și aplicării sancţiunilor administrative, autoritățile publice sunt obligate să respecte normele de drept şi să activeze în limitele competenţei sale. De aceea, este important ca viitorii administratori, funcţionari publici să cunoască profund atît dispoziţiile generale, principiile şi procedura răspunderii administrative, cît şi esenţa contenciosului administrativ în asigurarea legalităţii în administraţia publică.
- Учитель: Olga Pisarenco